Super!!!

*am sters linkul ca normal ca dadea nush ce eroare cu scuzele de rigoare...apoi daca stergeai tot carnatzul si ramaneai numa cu siteul de baza adeca hallmark..te trezeai cu niste flori rozalii...ashe ca m-am gandit ca asta nu-i treaba ...si l-am sters...si am sa las mesajul asta de "eroare cu scuzele de rigoare"...



D..

"Made in Romania" - Dan Puric


Pe ultima suta de metrii...n'apuci sa-ti tragi rasuflarea ca deja esti prins cu ochii tinta spre scena...

Incepe... foarte linistit ...totul.
..de parca nici nu eram in sala...si apoi: dansuri...muzici...step-dance...scenete seci cu un umor de numa!
Unii dintre spectatori s-au trezit chiar pe scena!!
Un amalgam de culori ..sunete...miscari....o forfota generala...o liniste placuta...
...piepturi goale...paroase..slabe...articulate....picioare de femei...lungi..scurte..groase...subtiri...zorzoind pe podea...
toate incearca sa-ti povesteasca...si te trezesti privindu-ti gandurile!

A fost vineri si a fost pantonima...yeah..pantonima!
Primul spectacol de pantonima pe care l-am vazut pana acum:)


D..

Move on?! sau "variante de raspuns corecte"


Sunt haine care ne fac sa ne simtim norocosi, confortabil, increzatori ...si nu ma refer la haine scumpe cu care incercam sa epatam, ci chiar la blugii vechi pe care mama ti tot arunca si tu ii tot recuperai, de fiecare data mustrand si pufaind a indignare...apoi intrebandu-te in treacat, oare ce pot sa aiba de iti plac atat de atare!?
Greu reusesti sa te desparti de ei… chiar daca nu ii mai poti purta tot ii tii in dulap…si la fiecare debarasare si curatenie de primavara sau toamna te faci ca nu ii observi si ii infunzi in dulap neputandu-te inca desparti.

Dar, pana la urma, se produce inevitabilul: ori mama ti i-a aruncat de mult...ori fara prea mult sentiment pe moment...ii arunci chiar tu, ca apoi sa tanjesti dupa ei...sau poate te muti de acasa si lasi in urma orice "vechitura" care nu ar incapea in bagaj....hmm

Tin minte ca avem o pereche de blugi "preferati"... de fiecare data cand ii duceam la spalat o faceam pe furis pentru ca erau mazgaliti ambii genunchi cu pixul...ori invatam pe ei...ori in timp ce invatam..desenam pe ei...tot felul: de la peisaje...fetze..pana la aiureli ce nu pot purta un nume clar.
Mama se chinuia de fiecare data sa imi stearga creatia. Si nu ma suparam..pentru ca doar aveam nevoie de mai mult spatiu..de un loc proaspat si tocmai bun pentru mazgalit.

Oare asa se intampla si cu sentimentele noastre?! Le arunca altii sau poate inconstient, te desprinzi in timp tu de ele, pastrand totusi o slabiciune care neobosit te chinuie cu "variante de raspuns corecte"...sau poate ca ashe e viata...move on!

D..