"[...] Eşti ispitit să afirmi că iubirea nu a transformat pe nimeni într-un laş. Poate că iubirea adevărată, nu. Dar cine dintre noi a cunoscut vreodată iubirea adevărată? Cine dintre noi e atât de iubitor, de increzător, de devotat incât mai curând şi-ar vinde sufletul diavolului, decât să-şi vadă făptura iubită torturată, sfârtecată, căzută în dizgraţie? Cine este atât de sigur de sine şi de puternic incât să nu coboare de pe tron ca să-şi revendice iubirea? E drept, au existat mari figuri care şi-au acceptat soarta, care s-au retras în tăcere şi solitudine şi şi-au mâncat inima din ei. Aceştia sunt oare de admirat sau de compătimit? Chiar şi cel mai stoic dintre îndrăgostiţii părăsiţi nu a fost vreodată în stare să păşească vesel şi să strige: "Toate-s bune pe lumea asta!".Cineva pe care îl admir a spus: "Când e vorba de iubire adevărată, cel care dăruieşte nu e conştient nici că dăruieşte, nici de ceea ce dăruieşte şi nici cui dăruieşte, si cu atât mai puţin de faptul că cel care primeşte îi apreciază darul sau nu".Spun şi eu din toată inima: "D'accord!". Dar nu am cunoscut niciodată vreo fiinţă capabilă de asemenea dragoste. Poate doar aceia care nu mai au nevoie de dragoste sunt capabili să aspire la un asemenea rol. Să te eliberezi de robia iubirii, să arzi ca o lumânare, să te topeşti în iubire, să te topeşti de iubire - ce beatitudine! Ar fi oare posibil aşa ceva pentru fiinţe ca noi, slabe, mândre, orgolioase, posesive, invidioase, geloase, neînduplecate, neiertătoare? Evident, nu. Pentru noi, rasa şobolanilor - in vacuumul minţii. Nouă ne este hărăzită doar osânda, nesfârşita osândă. Convinşi că avem nevoie de iubire, încetăm să mai dăruim iubire, încetăm să mai fim iubiţi. [...]"


Nexus - vol. III din "Rastagnire trandafirie"
de Henry Miller


ps. asta-i urmatoarea pe lista:)

D..