"Am cunoscut pe cineva care, apropo de cronicutele mele, mi-a declarat: 'Te-am ascultat si mi-am spus, oh va sa zica asa stau lucrurile!', un soi de comentariu ironic la comentariile mele.
(...)

Eu vreau sa sporesc misterul si, daca asta nu-mi iese, macar sa stirnesc un hohot si, dupa aia, dupa cum am mai spus, o revolta pe strada.
Cand eram tanar, daca scriai un poem care nu-i facea pe oameni sa-si piarda mintile in fata stranietatii lui uimitoare, atunci nu erai poet.

(...)

...unui prieten, un poet care scrie versuri ermetice al caror scop in viata este sa fie perfect inexplicabile. Pentru acest poet, esecul consta in a fi inteles cat de cat.

Ca poet si barbat, este un mister impecabil.

Fosta lui sotie, o femeie cumsecade fara indoiala, trebuie sa fi facut greseala de a incerca sa-l inteleaga. Neintelegerea reciproca ce a rezultat din asta i-a lasat pe amandoi tristi si acri. Ea a apucat pe calea dorintei de a intelege totul si a nu crede nimic, iar el a lua calea codrului celui intunecat, cu o alta femeie care-ca sa fim sinceri- nu dadea doi bani pe ce scribalea el in carnetelul lui.

Fac presupuneri, de buna seama, de parca as fi fost eu in locul lui. Dar n-am fost. Numai ca mi s-a dat cu o! in unghiul mort."

Andrei Codrescu -Scrisoare din New Orleans - Dilema Veche nr. 165

D..